dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "eforie sud"

Au fost cu 20% mai puțini turiști spre deosebire de anul 2019, un an de referință pentru stațiunile de pe litoralul românesc. O arată cifrele înregistrate la final de sezon de către operatorii economici. Mamaia a fost cea mai afectată, iar motivele decăderii acesteia au fost multe, susțin reprezentanții în turism care își doresc să reușească să pună în practică noi strategii de dezvoltare. De cealaltă parte, se pare că stațiunile din sudul litoralului au detronat anul acesta stațiunea Mamaia.

Lucrările de lărgire a plajei de la Eforie Sud au intrat în linie dreaptă. La sfârşitul acestei luni va începe operaţiunea de înnisipare. Zilele acestea se montează conductele prin care va fi extras nisipul. La finalul operaţiunii, staţiunea Eforie Sud va câștiga 50 de hectare de plajă nou nouță și va fi mai lată cu până la 140 de metri.

De când au pus prima oară piciorul în sala de antrenament au visat să devină campioni. Unii au reușit însă pentru cei mai mulți războiul le-a schimbat viața. Acum sunt nevoiți să o ia de la capăt departe de casă și cei dragi. Peste 160 de sportivi şi antrenori ai loturilor naţionale de judo copii şi tineret din Ucraina evacuați din zonele de conflict, se vor pregăti la un centru de agrement din Eforie Sud. Unitatea a fost deschisă oficial luni după-amiază.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233